Decebal Traian Remeș, condamnat la trei ani de închisoare în 2013, va fi eliberat condiționat

Decebal Traian Remeș, condamnat la trei ani de închisoare în 2013, va fi eliberat condiționat
Publicat: 11/02/2014, 14:07
Actualizat: 02/08/2014, 21:58

Fostul ministru al Agriculturii Decebal Traian Remeș, condamnat la trei ani de închisoare în dosarul „Caltaboșul”, va fi eliberat din penitenciar, unde a ispășit un an din pedeapsă, după ce Tribunalul Maramureș i-a admis definitiv cererea de eliberare condiționată.

Decebal Traian Remeș, condamnat la trei ani de închisoare în dosarul „Caltaboșul”, este încarcerat din 25 februarie 2013 la Penitenciarul Baia Mare, iar la jumătatea lunii ianuarie a cerut să fie eliberat condiționat, motivând că are peste 60 de ani și a ispășit o treime din pedeapsă.

Judecătoria Baia Mare i-a admis cererea de eliberare condiționată, dar procurorul DNA din acest dosar a făcut recurs.

Magistrații Tribunalului Maramureș, care au judecat, marți, recursul, au respins cererea DNA, astfel că fostul ministru al Agriculturii va fi pus în libertate.

Potrivit vechiului Codul Penal, în cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani se poate dispune eliberarea condiționată după executarea efectivă a unei treimi din durata pedepsei, în cazul condamnării care nu depășește 10 ani. Noul Cod penal stipulează, în același caz, că deținutul poate fi eliberat după ce a executat jumătate din pedeapsă. Potrivit principiului aplicării legii mai favorabile, Remeș beneficiază de prevederile vechiului Cod penal.

Decebal Traian Remeș, condamnat la trei ani de închisoare în dosarul „Caltaboșul”, este încarcerat din 25 februarie 2013 la Penitenciarul Baia Mare, după ce completul de cinci judecători al instanței supreme a decis definitiv condamnarea fostului ministru, dar și a lui Ioan Avram Mureșan la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Caltaboșul”. De asemenea, denunțătorul acestora, Gheorghe Ciorbă, a rămas cu condamnarea la un an și șase luni de închisoare cu suspendare dispusă prin sentința din 14 februarie 2012.

Ioan Avram Mureșan se află în închisoare din mai 2012, după ce a fost condamnat definitiv de instanța supremă la șapte ani de detenție într-un alt dosar, în care a fost judecat pentru deturnare de fonduri.

În dosarul „Caltaboșul”, Ioan Avram Mureșan a fost judecat pentru complicitate la cumpărare de influență, în formă continuată, Decebal Traian Remeș, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale în perioada aprilie-octombrie 2007, pentru trafic de influență, iar omul de afaceri Gheorghe Ciorbă, pentru cumpărare de influență.

Conform rechizitoriului procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în 13 septembrie 2007 și 23 septembrie 2007, Remeș, în calitate de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, funcție deținută la acea dată, ar fi acceptat și primit produse alimentare (caltaboș și țuică) în valoare de 1.500 de lei și suma de 15.000 de euro de la Gheorghe Ciorbă, prin intermediul lui Mureșan.

„Banii și produsele alimentare au fost primite în scopul favorizării firmei SC Construct Europromt SRL Certeze (aparținând fiului omului de afaceri Ciorbă Gheorghe) la câștigarea a două licitații publice de atribuire de lucrări de amenajări funciare, prin exercitarea influenței pe care ministrul o avea asupra funcționarilor însărcinați cu derularea procedurilor de achiziție publică, din cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare (ITRSV) Râmnicu Vâlcea – structură aflată în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale”, precizau procurorii DNA.

Omul de afaceri Gheorghe Ciorbă ar fi oferit, prin intermediul lui Mureșan, și un autoturism de lux Audi Q7 în valoare de 65.000 de euro, fiind extrem de interesat în câștigarea licitației de la ITRSV Râmnicu Vâlcea, mai arătau procurorii.

Gheoghe Ciorbă s-a autodenunțat la DNA după ce a aflat că este oricum în vizorul anchetatorilor pentru că ar fi încercat, prin Mureșan, să-l cumpere pe Decebal Traian Remeș.

TVR a difuzat, în 10 octombrie 2007, în jurnalul de la ora 19.00, imagini de la o întâlnire a ministrului Agriculturii de la acea dată, Decebal Traian Remeș, cu fostul ministru Ioan Avram Mureșan, în care acesta din urmă îi dă un plic lui Remeș, precum și înregistrări audio referitoare la licitații.

Decebal Traian Remeș și-a dat demisia din funcția de ministru al Agriculturii în 11 octombrie 2007, după ce postul național de televiziune a difuzat imagini din înregistrarea video a întâlnirii sale cu fostul ministru Ioan Avram Mureșan.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal